
Sursă: Mediafax
Raportul publicat de administrația americană, citat de Euronews, arată că mărfuri în valoare de zeci de miliarde de dolari ar fi trecute prin alte state înainte de a ajunge în SUA, astfel încât originea lor să fie prezentată diferit și taxele vamale să fie reduse sau evitate. Peter Navarro, consilierul comercial al Casei Albe, a acuzat China că își redirecționează exporturile prin peste 40 de țări. El a susținut însă că problema nu este limitată la Beijing, ci implică și state care permit astfel de operațiuni.
Estimările citate în raport indică valori cuprinse între 34,2 și 303 miliarde de dolari pentru mărfurile redirecționate anual prin țări terțe pentru evitarea tarifelor. Pentru calcularea pierderilor fiscale, administrația americană a folosit o valoare centrală de aproximativ 75 de miliarde de dolari în mărfuri supuse acestui tip de operațiuni. Navarro a dat ca exemple țări precum Mexic și Malaysia. Prin acestea, mărfurile chinezești au fost transportate, după introducerea unor tarife americane mai mari. Unele produse au fost ambalate sau au trecut prin operațiuni limitate de asamblare, chiar înainte de a fi exportate către Statele Unite. Fenomenul poate face ca statisticile privind importurile directe din China să sugereze o scădere mai mare decât cea reală, în condițiile în care produsele ajung pe piața americană prin alte rute.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Mediafax, care deține drepturile asupra conținutului.
