
Sursă: Adevarul
Europa este din nou sub asalt ideologic. Franța este probabil exemplul cel mai bun, dar nu este singura democrație sub presiune, ci este cea mai semnificativă și prestigioasă dintre toate democrațiile din UE. Revenirea socialismului revoluționar în Europa, în multiplele lui forme de exprimare, vorbește nu doar despre criza centrului politic, a moderației și rațiunii, dar și despre ura care se revarsă în societate, alimentată de rețelele sociale instrumentalizate.
În istoria lumii moderne, nu a existat, în esență, decât un singur curent extremist: socialismul revoluționar. Prin definiție, acesta cheamă la „ridicarea poporului împotriva elitelor” corupte și hapsâne. Așa cum vom discuta în continuare, socialismul revoluționar îmbracă două tipuri de discurs, aparent antagoniste, cărora le spunem „extrema-stângă” și „extrema-dreaptă”, ambele avându-și însă originea în ideologia socialistă revoluționară. Despre Revoluția Bolșevică și sovietele socialiste nu mai are rost să vorbim. Însă debutul politic al lui Mussolini ca membru activ al Partidului Socialist Italian și semnificația nu doar terminologică a nazismului (NSDAP) ca național-socialism indică foarte clar metamorfoza molimei socialismului revoluționar, pornit după Marele Război ca mișcare muncitorească împotriva „orânduirii” și recosmetizat ulterior ca un cameleon, de la țară la țară și de la o epocă la alta.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Adevarul, care deține drepturile asupra conținutului.
