
Sursă: Observator
Se schimbă anii, nu şi şcolile. Şi în 2026, mii de elevi încep cursurile cu toaleta în fundul curţii, iar alţii îşi mută ghiozdanul din clasă în clasă, pentru că şcoala lor e prinsă între reparaţii şi schele. Nici despre burse nu ştie nimeni nimic sigur. Până şi ministrul Educaţiei recunoaşte că anul şcolar porneşte cu stângul.
Renovări, relocări şi şantiere în toi. Astea sunt veştile primite mulţi părinţi din Bucureşti chiar în ultimele zile de vacanţă. De pe 7 septembrie, îşi vor duce copiii la şcoală în alte clădiri decât cele cu care s-au obişnuit.
"De exemplu, în această clădire din Bucureşti, unde înainte funcţiona o primărie de sector, îşi vor face loc copii de şcoală, dar şi de grădiniţă. La parter şi la etajul 1, se vor instala elevii şcolii 80, iar la etajul al doilea se pregăteşte spaţiul pentru prichindeii de la grădiniţa 239", a transmis Mădălina Iacob, reporter Observator.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Observator, care deține drepturile asupra conținutului.
