
Sursă: Adevarul
Un judecător din Massachusetts a declarat nul procesul împotriva lui Lindsay Clancy, femeia care și-a ucis prin strangulare cei trei copii în 2023. Avocații săi susțin că aceasta suferea de psihoză postpartum și, prin urmare, nu ar trebui considerată responsabilă penal.
Potrivit BBC, avocatul lui Clancy a făcut o ultimă încercare dramatică de a împiedica anularea procesului și de a forța obținerea unui verdict, însă fără succes. O audiere programată la sfârșitul acestei luni ar putea stabili ce se va întâmpla în continuare.
„În acest moment, voi declara că juriul se află într-un impas și voi declara procesul nul”, le-a spus judecătorul William Sullivan juraților vineri, 4 septembrie, după ce i-a eliberat din funcție în urma mai multor săptămâni de mărturii, a șapte zile de deliberări și după ce juriul a transmis de trei ori că nu poate ajunge la un verdict.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Adevarul, care deține drepturile asupra conținutului.
