
Sursă: Stirile ProTV
Un accident rutier mortal a fost provocat, în noaptea de duminică spre luni, de un şofer aflat sub influenţa alcoolului, acesta pierzând controlul volanului pe DN 1A, în localitatea Boldeşti-Scăeni, în zona kilometrului 92+900 m.
"Din primele verificări efectuate la faţa locului a reieşit că un tânăr de 28 de ani ar fi condus un autoturism pe raza localităţii Boldeşti-Scăeni, pe direcţia de deplasare Vălenii de Munte către Ploieşti, în zona km 92+900 m, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 63 de ani, care circula din sens opus", a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, potrivit Agerpres.
"Pompierii au intervenit pentru extragerea victimelor, iar cele trei persoane încarcerate au fost scoase din autoturisme. Una dintre victime, o femeie în vârstă de 59 de ani, se afla în stop cardiorespirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de salvatori, femeia a fost declarată decedată", precizează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Stirile ProTV, care deține drepturile asupra conținutului.
