
Sursă: Observator
Vremea se încălzește în mare parte din țară, iar temperaturile vor urca până la 34 de grade în vest. În timp ce în sud-est cerul va fi mai mult senin, în vest, nord și centru sunt așteptate averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, grindină.
La noapte, cerul va fi variabil în vestul și nord-vestul țării și mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, local cu intensificări în sudul Banatului unde vor fi viteze de 50…70 km/h, dar pe arii restrânse și cu viteze mai mici și în vestul și nordul teritoriului. Temperaturile minime se vor încadra între 4…6 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 21 de grade în Dealurile de Vest. Izolat va fi ceață.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Observator, care deține drepturile asupra conținutului.
