
Sursă: Profit.ro
Mureșan a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferință de presă, pe câte voturi se bazează în acest moment.
”Decretul privind desemnarea mea a fost publicat, luni, în Monitorul Oficial. Marți m-am prezentat în grupurile parlamentare ale PNL, ale USR și miercuri în grupul parlamentar al UDMR. Toate aceste trei grupuri parlamentare au confirmat în integralitatea lor sprijinul pentru cabinetul de miniștri. Am lucrat împreună la programul de guvernare, miniștrii, reprezentând aceste trei partide formează Guvernul României. Avem 170 de voturi din partea acestor trei partide și grupuri parlamentare. Am purtat discuții cu grupul minorităților naționale, cu care am agreat să ne revedem la începutul săptămânii”, a declarat premierul desemnat.
”Testul adevărului săptămâna viitoare, într-adevăr, îl va da PSD. Ei poartă în momentul de față răspunderea pentru rezolvarea crizei politice din România. Noi am prezentat un guvern pro-european cu măsuri concrete, inclusiv în domeniul politicilor sociale, fiindcă partide pro-europene de centru, centru-dreapta, cum suntem noi, evident, că au soluții și pentru problemele sociale. Acestea nu trebuie să fie monopolul partidelor socialiste sau social-democrate. Deci, la o analiză atentă a programului de guvernare, sunt convins că PSD are motive substanțiale să voteze acest guvern”, a subliniat Siegfried Mureșan.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Profit.ro, care deține drepturile asupra conținutului.
