
Sursă: Observator
DNA a anunţat plasarea sub control judiciar pe cauţiune a lui Gabur Lucian-Nicolae, la data faptelor şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Neamţ, pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Acesta trebuie să plătească 50.000 de lei.
"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 23 octombrie 2026, faţă de inculpatul GABUR LUCIAN-NICOLAE, la data faptelor şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.Î.V.) Neamţ, cu gradul profesional de comisar-şef de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă (3 infracţiuni) şi luare de mită (4 infracţiuni)", anunţă, vineri, DNA într-un comunicat de presă, potrivti News.ro.
Potrivit procurorilor, inculpatul are obligaţia de a depune, până la data de 30 octombrie 2026, o cauţiune în cuantum de 50.000 de lei, care va fi consemnată pe numele acestuia, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Observator, care deține drepturile asupra conținutului.
