
Sursă: Adevarul
Discuțiile dintre administrația americană și Rusia pentru încheierea războiului din Ucraina s-au extins și asupra unei tranzacții petroliere de mai multe miliarde de dolari. Aceasta ar putea avantaja oameni de afaceri din Orientul Mijlociu legați de principalii emisari ai președintelui Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, potrivit publicației New York Times.
Tranzacția are nevoie de aprobarea oficială atât a guvernului american, cât și a Kremlinului. Ea vizează portofoliul internațional al Lukoil, al doilea mare producător de petrol din Rusia. Printre activele aflate în discuție se numără concesiuni petroliere în Camerun și Irak, mari rafinării europene din Bulgaria și România și rețele extinse de benzinării din Europa și din SUA, inclusiv în statul New Jersey.
Din consorțiul care încearcă să finalizeze achiziția face parte omul de afaceri american Todd Boehly, care a donat 2 milioane de dolari unor organizații politice ce îl sprijină pe Trump. Alături de el se află două grupuri de investiții din Orientul Mijlociu, care au avut anterior legături comerciale cu Jared Kushner, ginerele lui Trump sau cu familia Witkoff, și o entitate afiliată guvernului american. Negocierile durează de câteva luni și au fost descrise de opt persoane familiarizate cu desfășurarea lor.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Adevarul, care deține drepturile asupra conținutului.
