
Sursă: Digi24
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) intenționează să inițieze procedura concedierilor colective după eliminarea, de la 1 octombrie, a taxelor de trecere pe trei poduri peste Dunăre, a anunțat vineri Sindicatul Drumarilor „Elie Radu”. Măsura vizează 106 posturi, dintre care 98 sunt ocupate în prezent, iar sindicaliștii caută soluții pentru păstrarea angajaților în cadrul companiei.
Reprezentanții sindicatului au participat joi, 22 octombrie, la primele consultări cu conducerea CNAIR, în contextul încetării activităților de încasare a tarifelor de trecere la podurile Fetești-Cernavodă, Giurgeni-Vadu Oii și Giurgiu-Ruse.
„În data de 22 octombrie 2026, la invitația conducerii CNAIR, reprezentanții Sindicatului Drumarilor «Elie Radu» au participat la primele consultări privind intenția Companiei de a iniția procedura concedierilor colective. Această situație a apărut ca urmare a eliminării, începând cu 1 octombrie 2026, a tarifelor de trecere pentru podurile dunărene de la Fetești-Cernavodă, Giurgeni-Vadu Oii și Giurgiu-Ruse, ceea ce a determinat încetarea activităților de încasare a acestor tarife”, a transmis sindicatul, într-o postare pe Facebook.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Digi24, care deține drepturile asupra conținutului.
