
Sursă: Ziarul Financiar
Kim Jong Un a vizitat China, traversând un pod nou deschis între cele două ţări. potrivit Al Jazeera, liderul nord-coreean s-a întâlnit cu un înalt oficial chinez şi a vizitat obiective importante din oraşul de frontieră Dandong, în cadrul unei vizite de o zi. La finalul vizitei, Kim Jong Un s-a întors în Coreea de Nord, a confirmat agenţia de presă de stat Xinhua.
În timpul vizitei de sâmbătă, Kim a fost însoţit de Wang Huning, al patrulea oficial ca rang în ierarhia chineză, care i-a transmis „saluturi cordiale şi cele mai bune urări” din partea preşedintelui chinez Xi Jinping, a mai anunţat agenţia citată.
Vizita a avut loc la aproximativ o săptămână după deschiderea oficială a „Noului Pod peste Râul Yalu”. Vizita lui Kim a coincis şi cu ajunul aniversării intrării Chinei în Războiul din Coreea (1950-1953). De aceea, Kim şi Wang au vizitat un monument dedicat Războiului din Coreea, situat în Dandong. Cei doi au mai vizitat o fabrică locală de automobile şi s-au angajat să consolideze relaţiile bilaterale. Phenianul „este pregătit să colaboreze cu China pentru a duce mai departe prietenia lor istorică şi pentru a extinde cooperarea practică”, a declarat Kim, citat de Xinhua. Wang l-a însoţit pe Kim până la noul pod, la frontieră dintre cele două ţări.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Ziarul Financiar, care deține drepturile asupra conținutului.
