
Sursă: HotNews
Instigările la protest adresate crescătorilor de ovine reprezintă tentative de manipulare şi nu servesc intereselor acestora, precizează Ministerul Afacerilor Interne (MAI), arătând că primele doze de vaccin pentru ovine şi caprine au ajuns deja în ţară, iar principalele solicitări ale fermierilor au fost soluţionate, informează Agerpres.
Precizările MAI, vin în contextul existenţei unor „tentative de a instiga o anumită parte a fermierilor din România pentru a organiza proteste de amploare”.
„Ca urmare a demersurilor noului guvern, procesul de achiziţie a vaccinurilor necesare pentru ovine şi caprine este în plină desfăşurare, primele doze ajungând deja în ţara noastră, iar vaccinarea propriu-zisă va începe în cel mai scurt timp posibil, aşa cum a anunţat deja ANSVSA (…) Principalele solicitări ale fermierilor au fost soluţionate, obiectivul principal al guvernului fiind reluarea exporturilor şi asigurarea condiţiilor cerute de fermieri. În acest context, considerăm instigările la protest ca fiind tentative de manipulare a fermierilor, tentative care nu servesc intereselor crescătorilor de ovine”, se arată într-un comunicat transmis, sâmbătă, de MAI.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de HotNews, care deține drepturile asupra conținutului.
