
Sursă: Ziarul Financiar
Odată cu noul cod al urbanismului, a fost introdusă autorizaţia de regularizare, un mecanism prin care proprietarii care au ridicat construcţii fără autorizaţie, sau cu depăşirea limitelor autorizate, pot intra în legalitate fără să treacă prin procedura obişnuită de autorizare, valabilă de la zero. Fereastra de timp în care se poate face acest lucru în condiţii avantajoase este însă limitată la un an, explică Teodora Koletsis, avocat şi partener al cabinetului de avocatură Gruia Dufaut & Asociaţii.
„Vreau să insist asupra unui aspect care este foarte important şi ne priveşte pe noi toţi care avem orice fel de construcţie, suntem proprietari şi am făcut lucrări fără autorizaţie sau cu depăşirea limitei de autorizaţie: s-a introdus autorizaţia de regularizare. Este foarte important să reţinem acest lucru, că avem o fereastră de timp de un an unde vom putea regulariza orice”, a declarat Teodora Koletsis la emisiunea de business ZF Live, realizată cu sprijinul Orange Business.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Ziarul Financiar, care deține drepturile asupra conținutului.
