
Sursă: Profit.ro
"Comisiile de Specialitate AUR au analizat Programul de Guvernare Mureșan și identifică aceeași vulnerabilitate în mai multe domenii: multe dintre obiectivele anunțate nu sunt însoțite de costuri complete, surse clare de finanțare, termene și indicatori prin care rezultatele să poată fi verificate", anunță AUR care formulează zece critici la adresa programului de guvernare anunțat sâmbătă de premierul desemnat Siegfried Mureșan.
"Educație, cercetare și cultură. Programul Mureșan propune măsuri pentru personal, salarizare, infrastructură și dezvoltarea cercetării, însă fără o legătură suficient de clară între aceste domenii și prioritățile economice și industriale. AUR propune un capitol distinct pentru cercetare și tehnologii avansate, finanțare predictibilă și conectarea educației la competențele cerute de economie", afirmă reprezentanții AUR.
La Capitolul Apărare și securitate, AUR notează că programul asumă creșterea cheltuielilor militare și investiții în apărare antiaeriană, muniții, drone și infrastructură, dar formațiunea vrea ca fiecare investiție să fie legată de o capabilitate concretă, cu termene și costuri clare, iar contractele să producă mai multă valoare în industria românească de apărare.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Profit.ro, care deține drepturile asupra conținutului.
