
Sursă: Digi24
România intră în sezonul rece cu mai multe riscuri energetice care se suprapun, de la incertitudinile privind repornirea centralei de la Cernavodă și reducerea producției fotovoltaice până la prețurile ridicate ale gazelor, energiei electrice și carburanților, a avertizat vineri, într-o intervenție la Digi24, Dumitru Chisăliță. Acesta susține că numeroase companii au ajuns într-o situație critică, iar consumatorii vulnerabili au fost „abandonați” în ultimii doi ani.
Expertul a prezentat concluziile studiului „Urgențele României în domeniul energetic 2030”, prin care Asociația Energia Inteligentă a identificat 40 de probleme structurale ale sectorului și a propus autorităților un plan în zece puncte.
„Este, practic, o radiografie a sistemului energetic și am identificat 40 de probleme structurale cu care sectorul se confruntă în momentul de față sau în viitorul imediat apropiat. Am propus un plan în zece puncte care ar trebui să fie abordat de autoritățile din România. Unele măsuri au un efect imediat, altele, din păcate, au nevoie de timp până să fie puse în aplicare, dar absolut toate trebuie duse la îndeplinire, pentru că intrăm în iarnă cu mai multe crize existente sau care pot să apară”, a declarat Dumitru Chisăliță.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Digi24, care deține drepturile asupra conținutului.
