Banca Naţională a României a pus în dezbatere un proiect de regulament care schimbă modul în care investitorii pot utiliza portofoliile de obligaţiuni: titlurile de stat tranzacţionabile din Uniunea Europeană ar putea…
Ce acte medicale trebuie să ducă elevii la școală în septembrie 2026. Cine are nevoie de adeverință și aviz epidemiologic
Începerea cursurilor în septembrie 2026 nu presupune depunerea unui nou dosar medical pentru fiecare elev. Actele necesare diferă în funcție de nivelul de învățământ, existența unui cabinet în unitatea frecventată anterior și…
BNR: Creditarea privată a crescut în iulie cu 7,6% an/an, la 472 mld. lei. Împrumuturile în lei ale populaţiei au avansat cu 8,1%, iar finanţările în valută ale companiilor cu 20,5%
Soldul creditului neguvernamental acordat de bănci a ajuns la finalul lunii iulie 2026 la 472,4 mld. lei, în creştere cu 7,6% faţă de perioada similară din 2025, în timp ce comparativ cu…
Protest la Ministerul Muncii: Sindicatele cer creșterea salariului minim din 2027 și deblocarea negocierilor colective
Negocierea contractelor colective de muncă la nivel sectorial întâmpină blocaje în mai multe domenii din mediul privat, printre care comerţul, IT-ul şi sectorul bancar, susţin liderii federaţiilor sindicale ce participă marţi la…
Bogdan Putinică, fostul şef al Microsoft pentru Europa Centrală şi de Est, a lansat împreună cu Alex Balint, un inginer software cu experienţă în roluri complexe la Microsoft, Amazon şi Stripe, start-up-ul Outcome1.AI, care vinde companiilor mici şi mijlocii „angajaţi digitali” cu un abonament lunar
♦ Un „angajat digital” este, în definiţia companiei, un sistem de inteligenţă artificială alocat unui singur rol de business - de la reconcilierea facturilor şi calificarea lead-urilor până la trierea solicitărilor IT…
Accident grav în București, produs de un tânăr de 17 ani care nu avea permis de conducere şi care consumase alcool
Trei persoane au fost rănite şi cinci maşini au fost avariate în București, în urma unui accident care a fost provocat de un tânăr de 17 ani, care nu avea permis de…
Bitcoin urcă puternic și se apropie de 80.000 de dolari
Mișcarea vine pe fondul îngrijorărilor tot mai mari ale investitorilor privind inflația și deficitul bugetar al SUA, transmite CNBC. Bitcoin a crescut luni cu aproximativ 2%, tranzacționându-se în apropierea pragului de 80.000…
Trump propune o taxă de peste 100.000 de dolari pentru vizele de muncă ale străinilor calificați
Administrația Trump a propus o taxă de 103.265 de dolari pentru noile cereri de viză H-1B destinate lucrătorilor străini cu înaltă calificare, scrie Politico. Măsura reia propunerea de anul trecut, blocată ulterior…
Percheziții în București și în mai multe județe într-un dosar de trafic de droguri. Peste 1,7 tone de stupefiante, confiscate
Procurorii DIICOT şi poliţiştii au făcut, luni, 16 percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe, într-un dosar vizând o grupare care ar fi oferit servicii de transport de droguri pentru narco-traficanţi…
Bitcoin „frige” - Criptomoneda sare pragul de 80.000 de dolari şi atinge cea mai mare valoare din ultimele trei luni. Ce ar putea urma
Bitcoin, cea mai puternică monedă cripto din lume este acum cu aproximativ 38% peste nivelurile minime atinse la sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie, când prețul a coborât temporar sub 58.000…
SUA: Cea mai amplă revocare de vize din istorie. Până la 200.000 de străini ar putea fi afectați
Administraţia Trump se pregăteşte să revoce vizele de afaceri şi de turism acordate unui număr de până la 200.000 de străini care au solicitat sau solicită în prezent statutul de azil în…
Noile reguli europene pentru baterii schimbă cerinţele pentru producători şi importatori - analiză SGS România
„Pe fondul tranziţiei energetice şi al electrificării accelerate a economiei, investiţiile în producţia de baterii, infrastructura de încărcare şi sistemele de stocare a energiei se află la niveluri record. În paralel, Uniunea…
„Voi trăi următoarele 365 de zile pentru această întâlnire”: Cum schimbă o tabără viața unor copii cu scleroză multiplă
În România, cei 75 de copii diagnosticați cu scleroză multiplă duc o luptă invizibilă cu oboseala cronică, vizitele la spitale și teama nevăzută de a fi diferiți. Izolați în propriile frici și…
Tranzacție amânată în România cu milionarul Bela Tănase, unul dintre cei mai mari traderi de cereale din România, de către Hagag
Tranzacția ar reprezenta intrarea Hagag pe piața din Constanța, pe care o tatonează de câțiva ani, inclusiv prin interesul pentru achiziția hotelului Rex din Mamaia. Hagag a semnat cu Cambela Prod, compania…
De ce nu pot fi mulțumiți bugetarii: Pîslaru spune că sindicatele cer 27 de miliarde de lei, dar România „nu îi are”
Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, susține la B1 TV că sindicatele din sectorul bugetar au formulat revendicări care, cumulate, ajung la aproximativ 27 de miliarde de lei, în…
Cod portocaliu de vijelii şi grindină în zone din judeţul Giurgiu. Cod galben în Bucureşti şi în alte trei judeţe
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse cu caracter torenţial şi vijelii, valabilă în ora următoare în zone din judeţul Giurgiu. Potrivit meteorologilor, până…
Instalație suspectă într-un tunel CFR: bărbatul din Petroșani care a provocat haos pe calea ferată spune că era „un proiect artistic”
Poliţiştii au identificat persoana care a amplasat, duminică, o instalaţie artizanală pe peretele tunelului Turdaş, de pe magistrala feroviară 200, între Simeria şi Orăştie, determinând întreruperea temporară a circulaţiei feroviare. Bărbatul în…
Cum se pregăteşte prima zi de şcoală. Copiii cu emoţiile, părinţii cu grijile
Începe numărătoarea inversă pentru prima zi de școală. Se pregătesc ghiozdanele, se caută rechizitele, se pun la punct ținutele, iar copiii așteaptă un început: cu profesori si colegi noi sau, pur și…
Chinezii sunt gata să producă un milion de mașini anual în Europa
O analiză realizată de S&P Mobility arată că producția de mașini sub branduri chinezești se apropie deja, anul acesta, de 100.000 de unități, dar ritmul va accelera odată cu intrarea în vigoare…
Patronul unui restaurant din Italia a ajuns la spital după ce a fost atacat de un client nemulțumit că pizza a întârziat
O ceartă provocată de întârzierea servirii unei pizza s-a încheiat cu patronul unui restaurant la spital, cu un prognostic de 20 de zile, și cu un client denunțat. Incidentul a avut loc…
Avertisment de la vârful BNR: Suntem aproape de o criză majoră. Fără banii din PNRR situaţia se va înrăutăţi foarte repede
Viitorul economiei româneşti rămâne extrem de incert, mai avem doar câteva zile pentru a salva ce se mai poate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi, dacă nu sunt adoptate legi…
Comisia Europeană cere Guvernului să strângă mai mulți bani înainte de a adopta legea salarizării. Una din propuneri privește pensiile
Comisia Europeană cere Guvernului să adopte măsuri pentru compensarea impactului financiar al noii legi a salarizării, peste scenariul de 8 miliarde de lei, discutat iniţial. Una dintre măsurile propuse vizează menținerea contribuţiei…
Iranul „se prăbuşeşte complet”, susţine Trump înaintea anunţării noilor sancţiuni economice
„IRANUL SE PRĂBUŞEŞTE COMPLET!!!”, a scris preşedintele american pe reţeaua sa de socializare Truth Social, în timp ce eforturile de soluţionare negociată a războiului declanşat de SUA şi Israel sunt în impas,…
George Simion, la masă cu „locotenentul” lui Miron Cozma. Imaginile cu cei doi de la petrecerea din SUA
În vizita sa din aceste zile din Statele Unite, liderul AUR George Simion a participat la un festival românesc organizat de Biserica Sfântul Andrei din Chicago, unde a stat la masă cu…
Mesajul lui Pîslaru pentru angajații din educație și sănătate: sumele din legea salarizării sunt „maximul pe care România și-l permite”
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a vorbit la Digi24 despre riscul ca România să fie retrogradată la „junk” dacă nu adoptă noua lege a salarizării. El a adăugat că, în lipsa…
Alertă în Galați după ce MApN a detectat semnale radar. Două F-16 au fost ridicate
Sistemul radar al MApN a detectat, luni dimineață, 24 august, în jurul orei 6.00, semnale intermitente în spațiul aerian al Republicii Moldova, zona Cahul, conform unui comunicat oficial. Unul dintre semnale a…
Europa, în cursa decarbonizării. China revoluţionează cărbunele, transformându-l în petrol
Cea mai mare instalaţie din lume de transformare a cărbunelui în combustibili lichizi a intrat luna trecută la capacitate maximă în regiunea autonomă Ningxia Hui din nord-vestul Chinei, iar tehnologia folosită acolo…
Examenul de admitere la liceu provoacă scandal în Camera Deputaților. Care a fost varianta adoptată de Comisia de învățământ
Comisia de învățământ a Camerei Deputaților a reluat lucrările pe tema examenului de admitere în liceu, organizat în plus față de Evaluarea Națională, după ce discuțiile au provocat certuri între membrii comisiei.…
Tendințe din domeniul securității cibernetice în industria jocurilor online
Având în vedere că industria online slots în România este extrem de competitivă, protecția informațiilor sensibile este de o importanță capitală. Nicio companie nu își poate permite ca datele sale să ajungă…
Siria: Fostul Mare Muftiu, apropiat al lui Assad, condamnat la închisoare pe viaţă. „Participare directă la crime”
Instanţele siriene l-au condamnat luni pe fostul Mare Muftiu Ahmed Badreddin Hassoun, care a servit sub preşedintele demis Bashar al-Assad, la închisoare pe viaţă pentru incitare la ură confesională şi abuz de…
