Cartea, care va avea titlul „Lady First”, va fi lansată în limba germană pe 29 ianuarie 2027, potrivit unui comunicat al editurii Piper. În memoriile lui Christine Lagarde vor fi înfăţişate figuri…
La prima ediție a Jocurilor Parasport s-au acordat 142 de titluri de campioni ai României
Organizată în premieră, la începutul acestei luni, prima ediție a Jocurilor Parasport România 2026 a prilejuit acordarea a 142 de tiluri naționale. La întrecerile organizate la zece sporturi pe șapte baze din…
Europa vrea propriii giganţi: Comisia Europeană devine mai deschisă marilor fuziuni care pot aduce investiţii, inovaţie şi securitate economică în competiţia cu SUA şi China
Comisia Europeană transmite unul dintre cele mai clare semnale de până acum că este pregătită să privească mai favorabil marile fuziuni şi achiziţii care pot ajuta companiile să investească, să inoveze şi…
Arcada Company, implicată în proiecte feroviare de peste 12,7 miliarde de lei. Unde lucrează compania pe rețeaua CFR și în ce stadiu sunt șantierele
Compania românească Arcada Company este implicată în lucrări feroviare de peste 12,7 miliarde de lei, fără TVA, pe mai multe dintre marile proiecte de modernizare și reabilitare a infrastructurii CFR. Compania este…
Cristian Bușoi: „România are o țintă de 10 GW de energie solară și eoliană până în 2030. Următoarea prioritate este stocarea”
România și-a propus să instaleze, până la sfârșitul deceniului, capacități solare și eoliene de 10 GW, iar autoritățile se vor concentra în perioada următoare asupra proiectelor de stocare a energiei, în special…
Rechizite școlare gratuite 2026-2027: Cine poate beneficia și ce acte trebuie depuse până vineri, 11 septembrie
Părinții elevilor din învățământul primar și gimnazial care provin din familii cu venituri reduse pot solicita rechizite școlare gratuite pentru anul 2026-2027. Cererea și documentele justificative se depun la unitatea de învățământ…
XTB intră în STOXX Europe 600, unul dintre cei mai importanţi indici bursieri din Europa
Indicele XTB, considerat reper pentru sănătatea financiară europeană, reuneşte 600 de companii listate din 17 ţări şi acoperă aproximativ 90% din capitalizarea bursieră investibilă a pieţelor dezvoltate de pe continent, potrivit unui…
De ce a ajuns o pacientă de la Spitalul Floreasca să plătească 8.000 de euro pentru a fi operată într-o clinică privată
O pacientă cu fracturi la mâini și picioare reclamă că a stat internată timp de șase zile la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București, fără să i se spună când va…
Politicile de descurajare a natalităţii produc efecte. SanConfind închide maternitatea din cauza scăderii masive a numărului de naşteri
Decizia de închidere a maternităţii Sancofind vine după o reducere semnificativă a numărului de nașteri. Dacă în perioada pandemiei maternitatea înregistra între 35 și 40 de nașteri pe lună, în 2025 media…
DocuSign are un competitor local: eSemneaza.ro, aplicația de semnare la distanță construită pentru piața românească
Aceeași tehnologie de sigilare PAdES folosită de marile platforme internaționale, dar cu documente nelimitate, semnare prin SMS inclusă, suport în limba română și prețuri în lei, calibrate pentru firmele de aici. Platforma…
Bursă. Unul dintre subiectele conferinţei ZF Piaţa de Capital din 25 septembrie. Chiar şi cu scăderea abruptă de 7% din august, Bursa de la Bucureşti rămâne pe primul loc în Europa la creşteri, atât de la începutul anului, cu 42%, cât şi pe ultimele 12 luni, cu 67%. Cum transformăm acest entuziasm în sursă de finanţare?
♦ Indicele BET a încheiat şedinţa de 4 septembrie cu un randament de 42,3% de la începutul anului şi de 67,4% pe ultimele 12 luni, primul loc într-un eşantion de 38 de…
Cum a ajuns Mirela Retegan să participe la Asia Express 2026: „Am refuzat ani la rând invitația”
Mirela Retegan a decis să vorbească deschis despre motivul pentru care a spus „nu” ani la rând emisiunii Asia Express. Deși producătorii show-ului au invitat-o în repetate rânduri să își testeze limitele,…
„Dacă nu le implementezi la examene, degeaba le pui în programă”. Schimbările din materia pentru elevii de liceu, explicate de doi profesori
„Dacă școala ignoră mediul în care elevul trăiește 4-6 ore pe zi, rețelele sociale, își pierde relevanța. Rolul nostru este să-i învățăm să le folosească critic, etic și reflexiv”, spune Cristina Marian-Ionescu,…
Maratonul morții. Competiție suspendată după ce 8 alergători au suferit urgențe medicale, iar unul a murit la linia de sosire
Maratonul din Noua Caledonie, una dintre cele mai importante competiții din regiunea Pacificului, a fost suspendat după ce opt alergători au suferit urgențe medicale, iar unul a murit după ce a trecut…
Peste 2.200 de fragmente ale unui meteorit extrem de rar, descoperite în Elveția. A ajuns pe Pământ acum 175.000 de ani
Peste 2.200 de fragmente ale meteoritului Twannberg au fost descoperite în cantonul Berna din Elveția, într-unul dintre cele mai importante câmpuri meteoritice din Europa. Corpul ceresc, care ar fi cântărit cel puțin…
De ce nu se poate cumpăra apă la metrou? Metrorex s-a trezit că nu poate face licitații pentru spațiile comerciale
După demolarea cu ranga a chioșcurilor de la metrou în anul 2021, autoritățile au anunțat în nenumărate rânduri că Metrorex va relua licitația pentru spațiile publice, astfel încât călătorii să poată să…
Bursa de Valori Bucureşti rămâne prima în Europa după un august brutal: plus 42% în acest an şi plus 67% pe ultimele 12 luni. Ungaria este pe plus cu 33,1% în acest an, Polonia cu 31,3%, Austria şi Norvegia cu 28,8%, Grecia cu 27,4%, Bulgaria cu 22,9%. Cum transformăm acest entuziasm în finanţare: tema ZF Piaţa de Capital din 25 septembrie
Bursa de Valori Bucureşti rămâne pe primul loc în clasamentul european al aprecierilor şi după cea mai slabă lună din ultimii aproape patru ani. Indicele BET a pierdut 6,7% în august, dar…
Julia Louis-Dreyfus dezvăluie ce se întâmpla în culisele „Seinfeld”: „Au fost multe conflicte”
Louis-Dreyfus a explicat, în cadrul podcastului „Friends Keep Secrets”, că realizarea unui serial de calitate presupune inevitabil momente în care oamenii implicați ajung să aibă opinii diferite, scrie Fox News. Actrița i-a…
ZF IT Generation. Vicenţiu Vlad şi Alex Constantin, cofondatorii Stock Estate - platformă de crowdlending imobiliar care a intermediat împrumuturi de peste 11 mil. euro: Am ţinut echipa deliberat mică şi am închis primul semestru pe profit. Dacă piaţa imobiliară scade, noi supravieţuim, pentru că avem costuri recurente foarte mici
♦ Platforma şi-a deschis datele astfel încât programele de inteligenţă artificială folosite de investitori să îi poată citi direct ofertele ♦ Pe lângă autorizaţia din România, platforma este înregistrată la autorităţile financiare…
Un procuror din CSM, despre zborul privat al judecătorului CCR Cristian Deliorga spre Mykonos: „Cum se face că nu vedem nicio acțiune a Inspecției Judiciare?”
„Mai pot fi considerați imparțiali magistrați sau judecători ai Curții Constituționale care împart jeturi private cu oameni politici?”, spune procurorul Claudiu Sandu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, după dezvăluirile despre zborul…
Radu Magdin, analist geopolitic şi CEO Smartlink: Cine conduce România Inc.? În lumea de astăzi nu mai este suficient doar să produci, ci trebuie să vinzi ceea ce produci. Diplomaţia de stat trebuie să deschidă uşi, iar companiile/business-ul trebuie să intre prin ele
România nu duce lipsă de instituţii cu atribuţii în promovarea economică externă. Avem diplomaţie, agenţii, ministere, camere de comerţ, patronate, companii, organizaţii de business şi comunităţi româneşti în străinătate. Avem participări la…
Pofte „ca sevrajul de heroină”: ce se întâmplă când medicamentele pentru slăbit nu funcționează
Când medicul i-a spus lui Mercedes că i-ar putea prescrie injecții GLP-1 pentru slăbit, în 2024, femeia a izbucnit în plâns. „Când mi-a spus «da», am plâns în cabinetul ei. Și, practic,…
ULTIMA ORĂ Apă foarte caldă, cât și apă rece băgate pe aceeași țeavă. Control la Termoenergetica. Ciucu: Nu vreau să spun cuvântul sabotaj, dar…
„Iar cei care au de suferit sunteți voi, care asistați neputincioși la noi întreruperi. La așa anunțatele avarii…”, transmite Primăria Capitalei. „Rețeaua de termoficare, care este veche și ruginită, pocnește și am…
Mari șantiere deschise chiar la începutul școlii sufocă Iașiul. Restricții în cele mai aglomerate zone ale orașului
Începutul noului an școlar vine cu o provocare suplimentară pentru șoferii din Iași. Fix în perioada în care zeci de mii de elevi revin la cursuri, iar traficul din oraș oricum crește…
Momentul capturării șoferul moldovean, după două zile şi jumătate în care a fugit sute de km, chiar și cu roțile tăiate
Șoferul de 26 de ani din Republica Moldova - care a fost căutat cu drone și un elicopter, după ce a intrat în România cu o mașină furată din Bulgaria și a…
Nicușor Dan, după vizita la o școală din Curcani, județul Călărași: O greșeală pe care o facem e că nu valorizăm cunoașterea
Președintele Nicușor Dan a mers, luni, la deschiderea anului școlar într-o unitate de învățământ din comuna Curcani, județul Călărași. Nicuşor Dan a declarat că, oricâte discursuri ar exista, realitatea este că educaţia…
Cresc prețurile la curent la Hidroelectrica. Cine va fi afectat
Hidroelectrica a anunțat creșterea prețului la energia vândută către populație cu peste 7% în ofertele transmise în ultimele zile. Aceasta înseamnă o scumpire de 8 lei la fiecare 100 de kWh consumați.…
Anunț oficial de la Hidroelectrica. Cu cât se va scumpi curentul începând cu luna octombrie
Hidroelectrica ajustează, începând cu luna octombrie 2026, preţul energiei active pentru clienţii noi şi pentru contractele care ajung la termen, de la 0,45 lei/kWh la 0,515 lei/kWh, informează compania printr-un comunicat. „Ajustarea…
INS a confirmat scăderea PIB-ului cu 0,7% în primul semestru din 2026. Ce sectoare au tras economia în jos
Produsul Intern Brut al României a scăzut în primul semestru din 2026 cu 0,7% pe seria brută și cu 1,6% pe seria ajustată sezonier, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, potrivit datelor…
Descoperire surprinzătoare în Germania. Un cablu al forțelor aeriene naziste, îngropat din 1943, a ieșit la iveală
Un cablu vechi descoperit pe un șantier de construcție a unui drum din Germania s-a dovedit a face parte dintr-o rețea de avertizare folosită de Luftwaffe, forțele aeriene ale Germaniei naziste. Cablul…
