Sursă: Adevarul
Pe o întindere nesfârșită de nisip a apărut mai întâi un pavilion, unde doamnele cu crinolină și domnii cu joben veneau în vilegiatură. Numai în primul an, la băile de la Mamaia au ajuns 45.000 de români cu trenul care făcea o oră și jumătate de la Constanța, prin praf și căldură. La sfârșitul călătoriei însă, necuprinsul mării îi aștepta să le șteargă orice urmă de necaz sau oboseală.
La începutul secolului XX, Mamaia nu exista pentru restul românilor din afara Dobrogei. Despre satul Mamaia se vorbea ca fiind o zonă cu „locuri insalubre în timp de vară cu miasme și țânțari“, așa cum scria în anul 1898 publicația „Constituționalul“, iar în anul 1893 aflam că Mamaia era un sat „la o depărtare de două ore de Constanța, pe un drum admirabil ce traversează ca un pod de nisip de pe o parte marea, pe de alta, un loc însemnat ca întindere (ghiol)“.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Adevarul, care deține drepturile asupra conținutului.