
Sursă: Digi24
Copiii cu dizabilități din București pot beneficia în 2026 de un stimulent financiar de 1.000 de lei pe lună, dacă sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate. De la 1 ianuarie 2027, suma va depinde de gradul de handicap, iar pentru cererile noi se va aplica o cerință mai strictă privind domiciliul. Modificările, aprobate de Consiliul General prin Hotărârea nr. 399 din 28 august 2026, îi vizează și pe beneficiarii deja înregistrați.
Accesarea sprijinului presupune o procedură administrativă distinctă de obținerea certificatului de handicap, în care sunt verificate atât situația copilului, cât și documentele depuse de părinte sau de reprezentantul legal.
Sprijinul de 1.000 de lei este administrat de Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB) și se acordă copiilor în vârstă de până la 18 ani, încadrați în oricare grad de handicap, cu domiciliul sau reședința în Capitală. Solicitantul trebuie să aibă domiciliul stabil sau reședința în București de cel puțin șase luni înainte de depunerea cererii.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Digi24, care deține drepturile asupra conținutului.
