Sursă: Libertatea
Aflată la 5 kilometri de orașul Câmpulung și la poalele munților Iezer, comuna Bughea de Sus era pe vremuri faimoasă în toată țara pentru băile sale termale și beneficiile dovedite ale izvoarelor din zonă, în special în combaterea reumatismului. Numai că de câteva decenii, turismul balnear din zonă a dispărut. Însă Dorin Mirea, un om de afaceri din zona Muscel, s-a decis să reînvie turismul balnear la Bughea de Sus.
Începând din prima jumătate a secolului al XIX-lea, comuna Bughea de Sus a fost faimoasă în toată țara și nu numai pentru băile termale de aici și pentru beneficiile deosebite pentru sănătate, numeroși oameni vindecându-se, în special de reumatism, după curele făcute acolo. Comuna are și o poziție spectaculoasă, la aproximativ 600 de metri altitudine, la poalele Munților Iezer, la doar 5 kilometri de orașul Câmpulung Muscel, prima capitală a Țării Românești (între anii 1330 și 1369).
Izvoarele de apă minerală de la Bughea de Sus au proprietăți demonstrate, inclusiv prin mai multe studii publicate de-a lungul anilor. Numai că, din nefericire, în ultimele decenii potențialul balneoclimateric de la Bughea de Sus a intrat într-un con de umbră în lipsa unor investiții adecvate, clădirile unde funcționau băile termale degradându-se.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Libertatea, care deține drepturile asupra conținutului.
